EXCLUSIV VIDEO | Pericolul imens de sub Piața Unirii: „Imaginea de acolo este sinistră. Nu mai există acoperirea betonului și a fierului”

Publicat: 08/08/2022, 20:30
Actualizat: 09/08/2022, 10:58

Marius Coaje, fost consilier personal al fostului primar general, a explicat, luni, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, ce a văzut sub planșeul de la Piața Unirii – structură cu risc seismic grad I. Potrivit lui Coaje, imaginea de sub construcția imensă de beton de la Unirii „este una sinistră”. Inginerul este de părere că planșeul, sub care se află și cele două magistrale de metrou, plus pasajul pietonal, are nevoie urgentă de consolidare.  

„În 2018 am luat decizia la Primăria Capitalei să expertizăm toate podurile care aparțin de Primăria Capitalei. La majoritatea dintre ele a reieșit că au o stare nesatisfăcătoare, care este tradus cu riscul grad I de la clădiri, și au nevoie urgentă de consolidare (…)

La Unirii este o zonă grea, din punctul acesta de verede, de a lucra. Acolo, în zona Unirii, avem foarte multe structuri independente, și ani la rând, din anii 40 s-a tot intervenit.

Acolo avem două magistrale de metrou, avem un pasaj pietonal pentru cei care merg la metrou, avem un pasaj rutier, avem caseta de la Dâmbovița. Toate acestea sunt suprapuse. Și avem acest planșeu, această placă, așezată în zona Unirii, peste râul Dâmbovița.

Sub Planșeul Unirii am intrat de două ori, iar acolo este o imagine sinistră, o imagine care te duce cu gândul la o structură antică, unde pe anumite zone nu mai există acoperirea betonului și a fierului (…) Sunt efectiv căzute bucăți din acest planșeu”, a declarat Marius Coaje în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Întrega emisiune poate fi vizionată AICI.

Locuitorii din Capitală care trec zilnic prin Piața Unirii sunt într-un real pericol. Planșeul de beton care acoperă piața, și pe sub care trece râul Dâmbovița, riscă să se prăbușească, avertizează specialiștii în construcții.

O experiză tehnică realizată în anul 2018 de Primăria Capitalei, în colaborare cu cei de la Apele Române și de la Apa Nova, a arătat că planșeul are un grad nesatisfăcător din punct de vedere al siguranței, ceea ce echivalează cu un risc seismic grad 1, adică foarte grav.

De atunci, nimeni nu s-a atins de planșeu, iar specialiștii spun că situația poate fi mult mai gravă.

Speciliștii de la Universitatea de Construcții spun însă că o expertiză clară a planșeului s-ar putea face doar prin spargerea zonei, pe la suprafață.

Planșeul de beton din Piața Unirii este construit în anul 1940.

Râul Dâmbovița intră prin această structură în fața Hanului lui Manuc, pe sub un pod. De acolo, construcția de beton ghidează apa pe diagonala parcului, apoi se oprește în peretele pasajului rutier subteran. De aici, din peretele pasajului, râul se desparte în stânga și în dreapta, și trece pe sub pasaj, apoi iese la suprafață, pe colțul Magazinului Unirii.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Cartea de identitate, pe telefonul mobil! Un nou proiect al Guvernului
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
„De ce, Doamne, mi-ai luat sensul vieții?” Igor Cuciuc, distrus de durere după ce și-a...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...